expansiunea libertatii 3

Când deschise ochii Ştefan se trezi în faţa sa cu un chip minunat, aşa cum avea să descrie mai târziu acele amănunte ce n-ar interesa. Era un chip masculin al unui tânăr ce-ar fi putut avea aceeaşi vârstă cu a lui ce purta la vedere o pereche de sprâncene bogate accentuând trăsăturile fine ale tenului. Ştefan ştia că în spatele pleoapelor închise se aflau doi ochi căprui, într-o nuanţă de negru, ochi pe care îi privise de atâtea ori încât acum i-ar fi fost aproape imposibil să mai lase cumva în urmă clipele pe care le petrecea privind în interiorul lor.

Imaginea creată ne înfăţişează capetele lor stând alăturate unul de celălalt, cu nasurile aproape lipite, cu respiraţiile contopindu-se într-o fericire supremă, susţinută de tăcerea ce pare că stă de pază la porţile timpului. Mâna lui Ştefan se odihneşte depusă de-a lungul bustului celuilalt.

Era o dimineaţă albastră în care lumina se amesteca cristalin cu vântul şi cu frunzele copacilor ce-şi etalau în departare, privind pe fereastră, verdele sclipitor şi intens. Până şi cerul, aşa se părea, transmite prin intensitatea lui puţin din fericirea pe care cei doi o simţeau împreună.

Andrei Petre, celălalt tânăr asupra căruia ne întoarcem privirea, îl cunoaşte pe Ştefan chiar de mai bine de un an şi jumătate, când avusese ocazia să-l întâlnească la una dintre piesele de teatru pe care uneori teatrele le mai pun la dispoziţie pe timpul verii pentru cei ce se mai găsesc încă prin oraş. De atunci s-au tot văzut şi parcă destinul a aranjat în aşa fel încât  ca în scurt timp să devină buni prieteni. De aici şi până la a afla ce se ascunde în sufletul celuilalt nu mai era decât un singur pas.

Ştefan aruncă o privire asupra ceasului aflat pe noptiera de lângă pat. Era trecut de ora zece. Se apropie şi-l sărută pe celălalt pe gât, insistând parcă cu buzele lipite de pielea fină şi mirosind a ceva uşor, a aripi de înger s-ar simţi tentat să spună deşi s-ar vedea nevoit să recunoască că încă nu i-a fost dat să aibă parte de aşa ceva.  Îşi duse apoi buzele înspre urechea aflată în partea sa muşcând-o în ritmul unui joc copilăresc şi strângând între buze acea bucată de ţesut cartilaginos; închise ochii savurând această clipă pe care timpul i-o oferea în dar după tot ceea ce a fost nevoit să lase în urmă şi peste ceea ce n-a putut să treacă. Trecutul. Îi şopti în ureche că ar fi cazul să se trezească. Andrei căscă lin şi îşi întinse braţele mormăind ceva neinteligibil. Îşi deschise ochii acomodându-se  cu lumina acelei zile iar atunci când ajunse să-i vadă chipul celui aflat lângă el îşi afişă un zâmbet pentru care nu există cuvinte pentru a-l descrie într-un mod realistic. Se sărutară apoi într-un mod în care nu ne-am putea imagina că dragostea ar putea arăta şi în felul acesta. Dând pătura la o parte se ridicară amândoi din pat fiind îmbrăcaţi doar cu câte un şort. După ce şi-au urmat obişnuinţele de fiecare dimineaţă, dacă s-ar mai putea numi acest timp dimineaţă, merseră în bucătărie unde începură să pregătească împreună micul dejun, aşa cum fac întodeauna. E minunat să poţi împărţi momentele cele mai obişnuite ale vieţii; singurătatea poate fi anulată atât de simplu, îi trece lui Andrei prin gând.

Trecuseră patru luni de la momentul în care Ştefan i-a mărturisit Anei propria sa realitate. Sărmana fată n-a făcut decât să dovedească cât de mult l-a iubit deoarece a fost dispusă într-o măsură atât de mare să-l înţeleagă. Acum îl cunoaşte pe Andrei şi este fericită pentru bucuria pe care o resimte Ştefan; oare acest gest nu este suficient pentru a ne arăta nouă că iubirea nu înseamnă posesie, nici măcar vreun alt semn care să o confirme? Iubirea este generală, atotcuprinzătoare şi nemăsurabilă. Şi poţi trece peste orice prejudecată doar în încercarea de a te face părtaş la realitatea celuilalt. Dacă i-ar fi privit acum probabil că ar fi vărsat o lacrimă, de data aceasta plină de un entuziasm datorat peisajului... Uneori libertatea aparţine omului mai mult decât celorlalţi iar individul trebuie să o aleagă. Omul este libertate la fel cum este şi iubire. Uneori libertatea nu este altceva decât iubire.

Iar zilele se puteau scurge la infinit... Trecutul îşi îndeplinise misiunea, se gândea Ştefan, iar el ştiuse cumva să îndrepte timpul în aşa fel încât să-şi găsească fericirea. La urma urmei omul este libertate, nu-i aşa?